Viața este un proces, nu este o stare. Omul trebuie să fie în mișcare permanentă. O veche zicală zice: „Omul autentic este acela pe care răsăritul nu-l găsește acolo unde l-a lăsat apusul”. OSHO detaliază: „…Nesiguranța este însăși substanța vieții. Dacă nu înțelegi nesiguranța, niciodată nu o să înțelegi viața…. Nesiguranța îi ține pe oameni proaspeți, vii, aventuroși, știind că lucrurile se pot schimba. Chiar și fără să schimbe ei lucrurile, urmează a fi schimbați. Așadar, schimbarea are un rol uriaș, acela al transformării…. Dar mintea noastră este în așa fel educată încât să ne fie frică de nesiguranță și să căutăm toată viața siguranță. Financiară, politică, religioasă – sub toate aspectele dorim să fie sigură. Dar securitatea înseamnă moartea, o moarte vie. Înseamnă că ziua de mâine va fi doar repetarea zilei de azi, iar azi este repetarea zilei de ieri.
Trăiești? Este prezent dansul în viața ta? Te miști, crești, riști, accepți înfruntările unui drum periculos? În acceptarea pericolului, în acceptarea faptului că se poate întâmpla oricând, orice, viața dă tot din ea ce are mai bun, mai deplin….Nesiguranța nu este un spațiu ce trebuie respins, este un spațiu ce trebuie iubit și slăvit, celebrat…pentru că ziua de mâine va aduce vești noi.
Milioane de oameni au decis să trăiască la un nivel minim din simpla teamă că la limita superioară ar putea cădea. Este mai sigur să trăiești la nivel minim, dar este mai sigur să nu trăiești deloc. Nimeni nu a auzit vreodată că morții ar fi nesiguri, cimitirele sunt cele mai sigure locuri. Odată ce ai intrat în mormânt, nu mai există frică, nici măcar moartea nu-ți mai poate face ceva – nu poți muri de două ori. Omul a încercat să creeze un fals decor al siguranței, știind foarte bine că va cădea, dar și așa continuă să adune recuzită în jurul său. Timpului nu-i pasă de recuzită, nici vieții nu-i pasă de ea. De fapt, este o îndurare a naturii indiferent ce ai face, vei rămâne în nesiguranță. Poți să ai contul plin la bancă, să ai o asigurare bună – dar astea sunt doar strategii să te păcălești singur. Ce siguranță poți să ai în fața morții? Ce siguranță poți să ai în fața permanentei schimbări a curgerii vieții…
Trebuie să înțelegi că nesiguranța respectivă este însăși natura vieții, nu există nici o cale de a o ocoli. Și când nu există nici o cale de a o ocoli, singurul lucru înțelept este să te bucuri de ea. Când este imposibil să-l eviți, continui să te dai cu capul de perete? Așa că este mai bine să transformi nesiguranța într-o frumoasă experiență. De fapt , asta și este”.
Oferit cu multa dragoste de BIO VIVO
Traducere
Cursuri de meditație și vindecare spirituală
Comentarii recente
Cele mai bune articole și pagini
-
Prieteni
Foarte adevărat tot ce-ai scris. Din păcate, mulți dintre noi uităm să realizăm lucruri mărețe din teama de eșec. A fi viu nu înseamnă neapărat a trăi…
ApreciazăApreciază
Așa este Rocsy , numai atunci când îți trăiești nesiguranța așa cum îți trăiești iubirea poți spune că ești întradevăr un om viu. Altfel ești doar o vietate. Îți mulțumim pentru comentariu
ApreciazăApreciază
Singura siguranţă in viaţă este…nesiguranţa, precum singurul scop in viaţă este sa n-ai scopuri.
ApreciazăApreciază
Așa este, și pentru asta nu există decât o singură soluție: să nu ne mai identificăm cu mintea noastră. Să rămânem în poziție de veghe, martori ai trupului, ai minții, martori ai interiorului și ai exteriorului, pentru a putea transcede atât exteriorul, cât și interiorul și a afla că nu suntem nici una nici alta, suntem dincolo de amândouă. Acest dincolo este Dumnezeu.
ApreciazăApreciază
Ce relaxare a venit din trăirea celor împărtășite de către tine mai sus! Lumina lumii este mintea care s-a retras de pe poziția de conducere… o dată intrat în manifestare orice viu intră în schimbare permanentă… singurul care nu cunoaște schimbarea este Cel care observă asta. Timpul nu este a lui Dumnezeu, ci darul lui în scopul reamintirii și recunoașterii a ceea ce suntem. Schimbarea este văzută dintr-un loc unde nu există schimbare… Aici totul este întreg, total, fără devenire, fără timp, fără granițe sau limite… o îmbrățișare din Acest Aici!
ApreciazăApreciază
Bine te-am regăsit Daniela. Ce frumos spui tu în cuvinte Ceea Ce Este. Da, „….Aici totul este întreg, total, fără devenire, fără timp, fără granițe sau limite…” Simt cum îmbrățișarea din Acest Aici devine o stare. Îți mulțumesc
ApreciazăApreciază
a fi sau a nu fi?…:)
ApreciazăApreciază
Da Mihai, ai sesizat minunat, Aici in punctul dintre a fi si a nu fi găsim Ceea Ce Este. Mulțumesc pentru comentariu
ApreciazăApreciază
Ce drăguț… voi continua cu traducerea după Shakespeare: … Acest gând pe toți ne face-a fi mișei / Și-astfel firescul chip al hotărârii / Arată bolnav de gândire pală / Și-avânturile cele mai mărețe / Se-abat din drumul lor și pier ca faptă…
ApreciazăApreciază
Minunat. Poetul care trăiește la granița dintre a fi și a nu fi
ApreciazăApreciază
Buna dimineata !
Felicitari pentru postare ! 🙂
O saptamana racoroasa !! 🙂 🙂
Aliosa.
ApreciazăApreciază
Mulțumim pentru comentariu Alioșa. Da , povestirea vieții în imagini mișcătoare este mai frumoasă decât povestirea vieții scrise. Dar nimic nu se compară cu frumusețea vieții trăite
ApreciazăApreciază
În „Alchimistul”, Paulo Coelho spune că important este cum străbatem drumul și nu capătul acestuia, sau ținta!
În „Cartea de la San Michele” a lui Axel Munthe suntem invitați să părăsim „drumul”, să ne retragem „la țară, cu un câine, neapărat un câine și câteva cărți”…
Așadar părerile sunt împărțite, „că așa e în tenis”, vorba lui Caragiu!
Eu cred că fiecare persoană este unicat, este un dar făcut lui Dumnezeu de către Viață, și fiecare acest unicat are cale proprie, interacțiune proprie cu Aici și cu Acolo, are o comunicare specială cu Sinele și cu Necuprinsul!
Interacționăm, schimbăm păreri, ne ajutăm sau ne îndrumăm dar Calea este Unică și Irepetabilă!
În fiecare dintre noi este un Gaudi, un arhitect al propriilor vise!
ApreciazăApreciază
Mulțumim pentru comentariu. Așa este, fiecare are calea lui, cale unică, iar tot ce se întâmplă în această cale este creație proprie. Fiecare este arhitectul propriilor vise. Dar omul are mai multe planuri în care acționează pe această lungă cale către conștientizarea sinelui său real, planul corpului fizico- eteric este primul, pe scara evoluției, fiind urmat de planurile corpurilor subtile, toate fiind aflate în continuare în plin proces evolutiv. Interacțiunea și comunicarea specială cu Sinele și Necuprinsul este posibilă atunci când ai conștientizat Sinele real. Pentru aceasta este nevoie de Aici și Acolo. Pentru această trezire spirituală, pentru a căpăta această conștiință de sine, este nevoie Aici de o Calea Unică și Irepetabilă. Pentru a ajunge Acolo avem nevoie de Aici. Paulo Coelho, pentru a ajunge la conștientizarea sinelui său, a experimentat tot cea ce a întâlnit în cale, plecând de la rigiditatea educației iezuite primite în copilărie și continund cu femei, droguri, homosexuali, psihiatrie, satanism și până la ordinul catolic RAM – Regnus Agnus Mundi, în care este înscris și astăzi. În scrierile lui întâlnești unele tipuri de reflecții specifice trăirilor sale, pe această cale urmată, către conștientizarea sinelui real, tot așa cum la alți scriitori, vei întâlni alte tipuri de reflecții, specifice pentru calea lor. Acele păreri împărțite la care faci referire în comentariu sunt de fapt reflecțiile oamenilor, specifice trăirilor pe care le au, în lungul drum pe calea devenirii, este normal să fie împărțite. Nu există nici o contradicție între aceste păreri împărțite și NESIGURANȚA pe care o întâlnim pe calea aleasă. Nesiguranța este substanța vieții pentru că însăși calea este viață. Dar, orice cale (viață) ai alege, este nesigură. Nici Paulo Coelho, nu este sigur de calea aleasă, și se vede asta chiar din biografia sa. Nici răposatul iubitor de animale, Axel Martin Fredrik Munthe, nu a fost sigur de calea aleasă, de aceea a parcurs drumul întortocheat de la medic la scriitor. Nimeni nu are, când intră în viață, siguranța că ajunge până la capăt, până la Țintă. Nici OSHO nu a ajuns până la capăt, însă, el a făcut parte din acei câțiva iluminați care au parcurs o bună parte din viață, având trează conștiința de sine și asta se vede din discursurile publicate în cărțile sale. Postarea despre substanța vieții, nu este menită să creeze păreri diferite, este o invitație la a accepta viața, (calea aleasă), așa cum a ales fiecare. Acceptarea nu poate veni decât de la sinele real, pentru că sinele fals nu va accepta niciodată, indiferent de calea aleasă. Ca orice invitație, se poate accepta sau se poate refuza, nu poți avea părere diferită până când nu accepți. Noi am fi bucuroși dacă vor fi cât mai mulți cei care vor da curs invitației noastre.
ApreciazăApreciază
Frumoase cuvinte…
Nu am gândit nicio literă din comentariul meu ca fiind un îndemn spre împotrivire! Nu am ales scriitorii ca fiind reprezentativi, a fost așa, inspirația de moment!
Dacă am face o prezentare a complementarității drum-destin, am vedea multe „exemple negative”, și spun în fugă: Martin Eden, Lorelei, Cel mai iubit dintre pământeni… Gaudi a trăit, lucrat și murit în modestie, Leonardo a trăit și creat exploziv!
Care e drumul?
Până la urmă tot „alchimistul” îmi e mai aproape de suflet, e așa o rezonanță eminesciană, „nu căta în depărtare…”, totul e în noi, lângă noi!
Suntem diferiți și să mulțumim Domnului pentru asta, avem căi unice și să mulțumim Domnului pentru asta, important este SENSUL, de la Aici către Necuprins și înapoi!
Și mult mai important este, după umila mea părere, ca să ne salutăm cu ceilalți, să ne apropiem căile, nu să le copiem sau să le urmăm, să le apropiem, să le înmănuchiem într-un sens unic spre OM, spre UMANITATE!
ApreciazăApreciază
Da, bine spus, …. să ne inmanunchem căile spre OM…, si sa o facem fara a condamna. OMUL, face parte din TOTALITATE, așa că noi oamenii, nu avem nimic de respins, ci doar foarte multe lucruri de rezolvat. Așa se explică de ce oameni ca Iisus sau Buddha au putut avea atâta compasiune față de oameni. Ei au văzut totalitatea care se ascunde în spatele jocului dintre lumină și întuneric, și nu au mai găsit nimic de condamnat. Același lucru îl putem face și noi, indiferent de calea spirituală pe care o urmăm.
ApreciazăApreciază