ADEVĂRATA LIBERTATE

adevarata libertate

Oamenii,au inventat o mulțime de libertăți. Libertatea de mișcare, libertatea de cuvânt, libertatea de opinie, libertatea economică, socială, politică, etc. Au inventat și o mulțime de iubiri, iubirea de mamă, de tata, de frați și surori, de femei, de bărbați, de soție, de soț, de arte frumoase, etc. Cum poate știi omul care este adevărata libertate dintre atâtea libertăți? Cum poate oare știi omul să iubesca cu adevărat, când toată lumea îl învață tot felul de iubiri? Părinții, rudele, societatea îl învață că aceste iubiri sunt diferite, nu sunt toate la fel. Omul s-a născut oare cu toate aceste diviziuni ale libertății și ale iubirii ? Numai nevoia de iubire și de libertate a făcut posibilă apariția acestor false divizări. Omul simte iubirea din suflet, simte libertatea sufletului dar nu le poate identifica separat, pe fiecare în parte, nu le poate explica diferențele. La fel se întâmplă și cu sufletul. Omul s-a născut cu un singur suflet, nu cu două suflete, nu cu un suflet și un egou. Egoul, este o diviziune a sufletului, creată de societate pentru a te putea identifica. Omul identificat se simte în siguranță. Paradoxul este că oamenii au creat egoul, această divizare de sine, din iubire, ca să înceapă să simta cine sunt. Căpătând corpul mental, ființa umană, a devenit sociabilă. Așa s-a diferențiat de regnul animal, înzestrat numai cu un corp emoțional, nu și unul mental. Datorită mentalului, oamenii, au căpătat posibilitatea să comunice unul cu altul prin cuvinte. Dar cum să se adreseze unul altuia, fără a avea o identitate? Sufletul este o parte a existenței ce nu puteau să o conștientizeze, nu puteau să și-o explice unul altuia prin cuvinte. De aceea au creat individualitatea, ca o instituție socială. Dar pentru asta omul s-a supus, de bună voie, unei îngrădiri. Educația din fragedă pruncie este cea care ne îngrădește libertatea și ne ascunde iubirea. De mici ni se spune, cine suntem, ce avem voie să facem și ce nu. Toată lumea ne învață cum trebuie să iubim și pe cine trebuie să iubim. Societatea are nevoie de sclavi, nu de oameni liberi. Omul liber este un rebel, nu ascultă de nimeni iar societatea are nevoie de oameni ascultători, nu de oameni liberi. Are nevoie de indivizi identificați și înregimentați, care să facă ce li se spune, în interesul societății, nu de oameni cu adevărat liberi, care să asculte numai de sinele lor adevărat. De aceea suntem dotați, de societate, de mici copii cu egoul, sinele divizat, falsul sine și cu el împreună, bagajul de cunoștințe introduse în subconștientul nostru. De aceea preocuparea societății, în această privință, a ajuns la paroxism. Pe lângă nume, prenume, adresă, primim și un cod cifrat. Avem cod numeric personal. Suntem „identificabili”. Nu putem face nici o mișcare fără ca societatea să știe unde locuim, unde muncim, ce bani avem, cu cine ne întâlnim, cu cine și ce comunicăm la telefon sau pe internet. Oare asta este libertatea ? Mai avem și legi, făcute de societate prin care oricând putem fi privați de „libertatea” mișcării, dacă nu respectăm regulile stabilite. Reguli stabilite de aleșii noștri, în mod democratic. Reguli care se shimba în ritm amețitor, fără a reuși a le cunoaște.

Dar în lumea noastră, sunt și cazuri speciale. Oameni, care din fragedă pruncie, se trezesc în viață cu o boală sau un handicap al trupului, fără voia lor. Trup bolnav din naștere, copil cu trup dezavantajat fizic, trup care face din viață o cruntă închisoare. Dacă societatea are un scop, are un interes, pentru dotarea noastră cu un egou bine dezvoltat, în ce scop apare în viață un trup cu o infirmitate? Oare care este scopul vieții când trimite un suflet într-un trup închisoare? Chiar dacă există explicația karmei trecutelor vieți ale acelui suflet, inclusiv ispășirea pedepsei pentru părinții săi actuali, sufletul pur, ce apare în trupul închisoare nu știe nimic din toate astea. Și dacă știe, ce poate face? Nu cumva viața le oferă astfel acestor suflete o șansa în plus, în drumul cunoașteri?

Ei bine, corpul fizic, trupul, creierul, pot fi distruse. Mintea și egoul pot fi distruse. Există însă ceva în sine indestructibil, nemuritor, etern. Era acolo înainte de nașterea ta și va fi acolo și după aceea, pentru că este ființa ta esențială. A ști acest lucru, a conștientiza sinele tău adevărat înseamnă să fi liber de toate închisorile trupului, ale minți, ale exteriorului tău. Privită din această perspectivă, apariția sufletului într-un trup cu o infirmitate poate fi o binecuvântare, pentru că nu mai trebuie să treci prin închisoarea vieții, pe care o asigură societatea, pentru a-ți crea un trup handicapat. Spun că acești oameni sunt speciali, pentru că ceilalți, ce sunt majoritatea, născuți fără infirmitati fizice, se chinuie mult până când își maltratează trupul, până când își făuresc un trup handicapat. Oamenii își consumă toată energia lor pentru o himeră. Unii își dau seama abia la bătrânețe, alții nu își dau seama decât când sufletul le părăsește trupul. Sunt oameni născuți cu trupuri perfect sănătoase ,ce ajung la bătrânețe trupuri bolnave, handicapate, în cărucioare cu rotile sau complet imobilizați la pat. Preocupați numai de lumea himerelor minții lor, ei uită complet de îngrijirea trupului. Au învățat de la societate că dacă ai bani obții tot ce îți dorești. Nu contează cum, important este să ai mulți bani, să ai multe bunuri materiale și îți vei permite tot ce îți dorești. Dar dorințele sunt oare și necesități adevărate ? Nu sunt oare niște dorințe false, precum egoul, sinele nostru divizat ? Oare cei cu bani mulți sunt cu adevărat oameni liberi? Sunt ei fericiți cu adevărat? Oare nu își satisfac aceste dorințe crezând că așa își vor găsi fericirea și constată apoi că în continuare sunt nefericiți ? Cei ce au aceste convingeri, devenind părinți, oare ce îi vor învăța pe copiii lor? Copii merg apoi la școală. Majoritatea școlilor desăvârșesc în mod strălucit această educație împotriva sufletului, împotriva libertății adevărate, împotriva fericirii adevărate. Dar societatea nu este complet mulțumită numai cu atâta. După finalizarea educației școlare, egoul oamenilor trebuie întreținut. Pentru asta societatea are la dispoziție mass media. O adevărată rețea de ziare, reviste, televiziuni, pagini de internet, sunt menite să captiveze omul astfel „educat” pentru a fi menținut „cald”, pentru a fi ușor de manipulat în „scopurile” dorite tot de oameni, de oamenii puterii politice. Oamenii astfel ținuți captivi și manipulați prin diverse showuri televizate și o abundență de reclame publicitare, pot fi acum ușor îndopați și de supermarket-uri cu alimente produse industrial din care a fost stoarsă toată energia vie, fiind poluate chimic cu tot ce trebuie pentru a îmbolnăvi, pe nesimțite și trupul fizic. Marile industrii alimentare, medicale și farmaceutice, compuse tot din semenii noștri, propovăduiesc prin mass media și nu numai, consumul exagerat de alimente și medicamente, prin care se desăvârșesc încet dar sigur, trupurile bolnave, trupurile handicapate. Așa se face că acei copii, perfect sănătoși la naștere, ajung spre bătrânețe cu picioarele ologite, cu fel de fel de malformații ale trupului, pe lângă cele ale sinelui lor divizat. Oamenii devin la bătrânețe handicapați, cu voia lor și ajutorul societății, trăind această închisoare a vieții, făurită tot de oameni.

Libertatea adevărată nu e nici politică, nici economică, nici socială, libertatea adevărată e spirituală. Legile se tot schimbă, constituțiile se tot schimbă. Prin urmare nici o lege nu este definitiv adevărată, nici o constituție nu e veșnică. Să nu cădem în capcana politicienilor, că omul trebuie să schimbe legea, constituția, guvernarea pentru a ajunge la acea bunăstare care asigură fericirea mult dorită. Toți politicienii sunt la fel, dornici de putere asupra oamenilor pe care îi exploatează. Soluția nu o găsim nici în scripturi, fie sacre sau nu, fie creștine sau păgâne, pentru că ele fac parte tot din noi. Ele sunt înrădăcinate în subconștientul colectiv. Nu se rezolvă nimic chiar dacă oamenii ard Coranul, de care depind milioane de musulmni, chiar dacă ard Biblia în care crede jumătate din omenire. Nu se rezolvă nimic nici prin orice revoluție violentă sau pașnică ce înlocuiește un sistem social cu altul. Omenirea, a experimentat timp de secole, tot ce a fost posibil, pe măsura evoluției sale mentale. De la sclavagismul cu vânzarea oamenilor în piețe, omul a parcurs multe etape până a ajunge la sclavagismul de astăzi, prin care omul se vinde de unul singur, de bunăvoie, pe himera bunăstării materiale, ce îi va asigură fericirea mult dorită.

Până când nu vom conștientiza sinele adevărat și nu ne vom lăsa conduși de adevăratul sine, ne vom chinui în continuare, conduși fiind de sinele fals, de egou, sub această himeră a bunăstării materiale, în care sperăm să găsim fericirea. Iar conștientizarea sinelui adevărat nu se poate face decât de fiecare om în parte. Fiecare o poate face. Conștientizarea părții noastre adevărate, a sinelui nostru adevărat, nu se poate face în grup. O poate face fiecare, singur, în liniște, prin meditație. Meditația, se poate spune că este procesul invers al memorizării. Trebuie pentru o clipă să uităm tot bagajul de cunoștințe pe care îl avem în memoria minții. Nu înseamnă că vom șterge definitiv memoria. Nu înseamnă că nu vom mai folosi memoria. Dar o vom folosi numai atunci când avem nevoie. Vom folosi numai partea bună a memoriei, după ce o vom curăța de gunoaie. Vom folosi memoria purificată, ca pe orice unealtă bună. Dacă ai nevoie de o unealtă bună, o folosești cu atenție, o îngrijești și o pui la loc pentru a o păstra ca să o folosești și cu altă ocazie. Asta înseamnă că nu ne vom mai lăsa conduși de egoul creat de minte, egoul ce trăiește numai prin gunoaiele din memorie. Îl vom folosi limitat, o perioadă, atunci când avem nevoie de el, atât cât trebuie. Nu mai lăsăm egoul să ne conducă, nu mai luăm decizii impuse de egou. Încet, încet vom constata că egoul va dispare. Egoul dispare prin nefolosință, dispare ca un instrument stricat care nu ne mai folosește, dispare definitiv. Atunci vom ști că în locul lui am pus la conducere sinele nostru adevărat. Atunci vom ști că nu mai suntem conduși de false diviziuni. Atunci vom simți adevărata iubire, adevărata libertate, adevărata fericire.

Încheiem, cu pasajul despre libertate, din „Profetul”, minunatul poem scris de marele poet, filozof, eseist și vizionar libanez care a fost Kahlil Gibran, pe numele său arab Jubran Khalil Jubran sau Djubran Khalil Djubran, cel care, alături de OSHO, au deschis autorului acestei dizertații, poarta către găsirea adevăratei libertăți:

 

„Și ce sunt acestea dacă nu fragmente din voi înșivă, pe care vreți să le îndepărtați spre a deveni liberi?

Or, dacă e nedreaptă legea pe care voiți a o aboli, această lege a fost scrisă cu însăși mâna voastră pe propia frunte,

Și nu o veți putea șterge, arzandu-va cărțile legilor, nici spălând mințile judecătorilor, chiar dacă veți revărsa asupra-le nesfârșirea mării.

Iar dacă e un despot ce voiți a-l detrona, luați aminte mai întâi dacă tronul acestuia a fost definitiv distrus în mintea voastră.

Fiindcă spuneți-mi, cum ar putea un tiran să-i domine pe cei nobili și mândri, dacă n-ar exista o tiranie în propria lor libertate și o umilință în propria lor mândrie?

Și dacă există o îngrijorare pe care voiți a o alunga, aceasta a fost aleasă de voi înșivă mai degrabă decât v-a fost impusă,

Iar dacă există o frică pe care vreți a o risipi, locul acesteia este în inimă voastră și nu în mâna temutului tiran.

Dar cum vă veți ridica desupra zilelor și nopților voastre, dacă nu va veți rupe lanțurile cu care, în zorii înțelegerii voastre, v-ați și încărcat ora amiezii?

Într-adevăr, toate lucrurile amestecate sunt în firea voastră intimă într-o constantă semi-îmbrățișare, cele dorite cu cele nedorite, cele ce va repugnă cu cele nespus de plăcute,

Acestea toate laolaltă în voi sălășluiesc a€“ lumini și umbre perechi în strânsă unire,

Iar când umbra se destrăma și dispare, lumina care întârzie devine umbra unei alte lumini,

Și astfel libertatea voastră, pierzându-și piedicile, devine ea însăși piedică unei și mai mari libertăți”.

Dedicat cu multă iubire de BIO VIVO lui June Florin Ninulescu (http://ninulescu.wordpress.com/).

Urmăriți Viața spirituală pe blogul nostru!

Acest articol a fost publicat în Viata spirituala și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

3 răspunsuri la ADEVĂRATA LIBERTATE

  1. Pingback: La căpătâiul unui titan al comediei… | Radu Ștefan prezintă: Blogu' cu de toate

  2. calinakimu spune:

    Impartasesc aceste afirmatii…Am o singura remarca referitoare la faptul ca ego-ul ar fi o „diviziune” a sufletului…?! Consider ca sufletul nu poate fi divizat, ca egoul este o constructie a gandirii , gandire ce are origini materiale…
    Forta ego-ului consta in auto- intretinerea sa din cauza faptului ca nu devenim CONSTIENTI de modul inadecvat cum functioneaza gandirea, memoria in timp, ca trecut si viitor.

    Referitor la libertate…aceasta nu poate fi cunoscuta… recunoscuta ca atare decat de un om care CONSTIENTIZEAZA sclavia in care se afla. Numai un sclav va sti ce este cu adevarat libertatea…iar noi am ajuns sclavi „perfecti”… de imperfecti, adica ne CREDEM liberi…

    Apreciază

  3. Biovivo spune:

    Mulțumesc pentru remarcă. Remarca ta,este o completare la cele spuse. Așa este, sufletul nu poate fi divizat. Asta spun și eu. Egoul este o diviziune a sufletului în sensul de construcție falsă, realizată de mental, sub himera bunăstării materiale. El este un înlocuitor al sufletului creat de om cu ajutorul minții. Nu este obținut prin divizarea sufletului adevărat, în sensul de a rupe o parte din suflet. Așa ceva nu se poate decât în sens metaforic. Egoul nu este făcut din aceeași „ substanta” divină ca și sufletul adevărat. Egoul este o construcție falsă ce se dorește să înlocuiască sufletul adevărat, este un suflet fals, creat de societate pentru a transforma omul în sclavul perfect de care vorbești. Am folosit termenul de divizare, în sens metaforic, pentru că prin apariția egoului omul se împarte mereu între cele două suflete, cel fals și cel adevărat. Sufletul fals, fiind de natură materială, omul poate să-l perceapă ușor, îl poate conștientiza și de aceea se lasă condus de el. Dar în același timp simte că ceva este în neregulă. Inima este aceea care se manifestă, chiar și în sclavul perfect. Și cu libertatea se întâmplă tot așa. Omul, în realitate, este un întreg, natura lui este unitară chiar dacă trăiește dual, în viața pământeană. Omul are și inimă și minte, nu poate renunța la nici una din cele două. Sunt daruri divine ale vieții. Și viața nu dăruiește ceva de care nu avem nevoie. Și omul este recunoscător prin conștientizare. Când omul constientizeza unitatea lui, când omul constientizeza sinele său adevărat, atunci va conștientiza și adevărata libertate. Adevărata libertate este în interior, este libertatea sufletului.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s